~~John avea 55 de ani, iar în ultimii 10 ani, condusese departamentul de mentenanță. La acea vreme, eu eram directorul de resurse umane. John mă vizita săptămânal, întrebându-mă când ar putea fi pensionat anticipat. Voia să se bucure de viață și, în mod special, să petreacă timpul cu nepoții săi. Din nefericire, trebuia să îl dezamăgesc de fiecare dată. Pensionarea anticipată era doar pentru acei angajați al căror loc de muncă ar fi fost desființat. Câteva luni mai târziu, am fost nevoiți să facem o restructurare majoră din cauza rezultatelor financiare proaste. Aveam posibilitatea să desființăm locul de muncă al lui John. Și el a fost primul pe lista oamenilor care ar fi putut să plece, aplicând procedura pensionării anticipate. 
Când l-am anunțat că va fi concediat, urmând să fie pensionat anticipat, s-a supărat foarte tare pe mine. Am rămas încremenit. Mă așteptam ca el să fie fericit, nu furios. În supărarea lui, a țipat la mine: “De ce eu??... Am muncit mereu din greu și am prestat o mulțime de ore suplimentare, iar aprecierea pentru asta este că m-ai concediat!!”. Și a continuat: “Și acum locul meu de muncă nu mai există, ceea ce înseamnă că toată munca depusă în ultimii ani nu a servit la nimic”. Și a plecat așa supărat, pentru un timp. Mai târziu în acea zi am plecat acasă total dezorientat. De ce era atât de supărat. Ziua următoare, a venit la mine și și-a cerut scuze pentru comportamentul lui. Dar pentru mine era mult mai important ceea ce a spus: “Am fost atât de supărat deoarece a fost foarte dureros pentru mine. Nu am luat eu însumi decizia de a părăsi compania. Tu ai făcut asta în locul meu. Și acest lucru m-a înfuriat.”
Mai târziu, am realizat că reacția lui era una de înțeles. Oamenii care sunt concediați împotriva voinței lor vor urma un anumit tipar. Acest tipar poate varia, în funcție de fiecare persoană, în raport de timp și emoții. Prima etapă, atunci când oamenii află că vor fi concediați, este aceea de ‘negare’. Negarea este un refuz conștient sau inconștient de a accepta faptele, informațiile, realitatea etc. cu privire la situația întâmplată. Este un mecanism uman de apărare și este perfect normal. În această etapă, oamenii adeseori își spun: “Se poate să fie o greșeală.” Sau: “Compania nu poate exista fără mine, are nevoie de mine.”  
A doua etapă este cea a ‘mâniei/furiei’. Cuvintele tipice pe care oamenii le folosesc în această etapă sunt: “De ce eu? Nu este corect. Nu, nu pot accepta asta.” Mânia poate fi îndreptată către ei înșiși sau către ceilalți, în mod special către persoanele apropiate. Această furie este adeseori amestecată cu gândurile iraționale ale persoanelor concediate. Deci, este destul de firesc ca lumea exterioară să aibă dificultăți în a înțelege persoana aflată în această situație.
Următoarea, cea de-a treia etapă, se numește ‘tocmeala/târguiala’. În această etapă, oamenii au tendința de a munci mult mai mult decât în mod obișnuit și stau mult peste program ca să dovedească că sunt de neînlocuit, sperând să evite reducerea costurilor cu personalul. Oamenii vor să găsească o cale de ieșire din această situație. Ei pot veni cu soluții alternative către organizație sau propuneri pentru a renunța la concediere.
Cea de-a patra etapă este ‘depresia’. În timpul serviciului, observi că acei oameni pot atinge un anumit nivel de demotivare și incertitudine cu privire la viitorul lor. Sunt oameni care se întreabă de ce ar trebui să continue să dea tot ce-i mai bun din ei la locul de muncă, în timp ce compania nu le-a fost atât de devotată, în mod evident. În această fază, oamenii nu caută în mod activ un alt loc de muncă: “care este rostul de a încerca” vei auzi adeseori, urmat de o scuză de genul “sunt prea bătrân, nu am destulă educație” etc. Se înregistrează adeseori o creștere a absenteismului în rândul acestor oameni, întrucât  mulți își iau concediu medical.
Cea de-a cincea etapă este cea a ‘acceptării’. Pentru prima dată, oamenii iau în considerare opțiunile pe care le au. Ei realizează că trebuie să facă ceva, dar sunt încă nesiguri de ceea ce li se poate întâmpla. Vor să vadă lumina de la capătul tunelului. Dar situația poate genera, de asemenea, și multă creativitate. Oamenii învață foarte multe lucruri despre ei înșiși.
Așa cum probabil știți, este un proces destul de dureros. Dar sunt încă multe lucruri de făcut. Desigur, cei în cauză nu au făcut ei înșiși alegerea de a părăsi compania. Dar pentru tot ceea ce urmează, ei pot să aleagă/să decidă singuri. Pot influența situațiile/faptele. Epictetus (50-135) a spus: “Oamenii nu sunt deranjați de lucruri, ci de punctele de vedere pe care le au asupra lor”. Dacă o persoană este concediată, ea ar putea gândi: “Este un dezastru, nu o să găsesc niciodată un alt loc de muncă”; acesta este un punct de vedere. În aceeași situație, gândurile lor  pot fi: “Nu îmi place că sunt concediat, dar am destule calități ca să îmi pot găsi o altă slujbă.” Desigur, acesta este tot un punct de vedere, dar cel puțin nu este așa dramatic precum primul exemplu. Din nefericire, adeseori avem tendința de a gândi negativ, ca și cum un dezastru ar avea loc. Un exemplu. Sorin avea 52 de ani și compania pentru care a lucrat în ultimii douazeci de ani a intrat în faliment. Sorin a fost, pe parcursul celor douăzeci de ani, un angajat loial și motivat. El a fost un om priceput la toate. Din nefericire, în mintea lui și-a creat ideea că organizațiile/companiile nu vor angaja niciodată persoane în vârstă. În jurul lui a văzut o grămadă de exemple care îi dovedeau punctul de vedere. Deci, atunci când a fost invitat la un interviu, a mers cu această prejudecată: “Nu mă vor angaja din cauza vârstei pe care o am.” Și ce a văzut managerul de resurse umane la interviu? Un om fără energie, fără încredere de sine și doar unul la fel ca toți ceilalți. Sigur că nu a primit slujba.
Aparent, Sorin are nevoie de un alt mod de gândire. Luna viitoare, voi scrie despre ceea ce puteți face în astfel de situații.