Ce anume ar trebui să căutați la un nou loc de muncă?
În cadrul activității mele de coach și consultant, întâlnesc o mulțime de oameni. Și ei îmi spun o mulțime de povești/istorii legate de munca și de viața lor personală. Și toate aceste povești/istorii m-au învățat un lucru important: Oamenii sunt foarte agili. Chiar şi atunci când viaţa nu este atât de ”dulce” pentru ei. Nu am întâlnit niciodată o persoană care să fi avut o viaţă perfectă. Întotdeauna au existat atât suișuri, cât și coborâșuri și, uneori, coborâșurile au fost foarte grele. Și cei mai mulți oameni, atunci când privesc inapoi, spun: "Dar trebuie sa faci ceva, viața merge înainte". Dar aceiași oameni sunt, în același timp, la fel ca majoritatea oamenilor, nesiguri în ceea ce privește viitorul, în ceea ce privește schimbările ce pot interveni. Şi toate acestea se întâmplă în același timp în care trebuie să rezolve unele probleme serioase din viaţa lor. De multe ori, ei nu își dau seama că, odată cu experiențele pe care le trăiesc, ei devin mai agili în a face față coborâșurilor vieții. Şi, în aproape toate cazurile, acest lucru se întâmplă datorită imaginii lor mentale. Acea imagine mentală pe care noi toți ne-o creăm ne influențează comportamentul. Şi comportamentul nostru influenţează comportamentul celor cu care intrăm în contact. Iar acest lucru ne afectează din nou/se răsfrânge din nou asupra noastră. Un exemplu: un reprezentant vânzări care are în minte imaginea că el vinde un produs sau un serviciu mediocru. El are dificultăți serioase în a vinde valoarea adăugată a produsului sau serviciului respectiv. El arată acest lucru în discursul său de vânzare, dar chiar și limbajul corpului lui "trimite" această imagine de "nimic special de care ai avea nevoie". Când un reprezentant vânzări este convins ca el trebuie să vândă un produs sau serviciu foarte bun, el va fi entuziast şi acest lucru se poate observa atunci când el se află în fața clientului. Vânzarea va fi ușoară.
Aceeaşi situație se întâmplă cu oamenii care trebuie să-și găsească un (nou) loc de muncă. Dacă imaginea lor mentală este aceea că nu sunt prea buni sau dacă nu s-au gândit niciodată la punctele lor tari, pot prezice că găsirea unui (alt) loc de muncă va fi foarte dificilă. Când mi se cere să consiliez oamenii la un nou loc de muncă, încep prin a-i întreba despre povestea vieții lor. Ceea ce oamenii văd ca fiind o viață normală, analizând doar pas cu pas şi în mod logic, eu văd diferit. Pare logic pentru ei. Dar eu văd o persoană care a purtat propriile bătălii. Văd o persoană care a supraviețuit de fiecare dată. Văd o persoană care a fost atât de agilă încât a găsit mereu soluții. Şi atunci când o confrunt cu acea imagine, aproape că nici nu mă crede. Dar, dacă îi arăt pașii pe care i-a făcut, bătăliile pe care le-a câștigat, în acel moment îşi dă seama că nu este aşa de mediocră precum a crezut. Începe să vadă că, într-adevăr, are punctele sale forte unice și că poate aduce plus valoare unei companii.
Deci, dacă sunteți în căutarea sau trebuie să vă găsiți un alt loc de muncă, am câteva ponturi/sfaturi referitoare la ceea ce puteți face de unii singuri.
Sfatul 1: acordați-vă ceva timp doar pentru voi. Aveţi grijă să nu fiți distrași de alte persoane, de telefon sau de televizor. Luaţi o bucată de hârtie şi poziționați-o ”landscape/peisaj”. Desenaţi în mijlocul hârtiei o linie orizontală de la stânga la dreapta. Această linie este linia vieții. Ea porneşte de la stânga cu momentul în care v-ați născut şi se termină cu momentul în care faceţi acest exerciţiu. Tot ceea ce se află sub linie sunt momentele în care nu v-ați simțit bine. Tot ceea ce se află deasupra liniei sunt momentele în care v-ați simțit ok. Cu cât este mai înalt ceea ce se regăsește peste linie, cu atât mai bine. Cu cât coboară mai jos ceea ce se află sub linie, cu atât mai rău v-ați simțit. Puteţi să începeţi trasarea liniilor în jurul liniei orizontale, începând cu momentul nașterii voastre și unind momentele importante din viața voastră (suișuri și coborâșuri). În total, veți desena 4 linii, așa încât este bine să utilizaţi culori diferite. O linie este linia de sănătate, o altă linie este cea de învăţare (studiu şi muncă). Cea de-a treia linie este pentru familie şi prieteni, iar cea de-a patra linie este pentru cum vă simțiți voi. Nu vă faceţi griji dacă aţi desenat/trasat greşit, probabil că veți avea nevoie de 10 bucăţi de hârtie înainte de a fi mulțumiți. După ce aţi terminat desenul, uitați-vă cu atenție la vârfuri (atât de deasupra, cât şi de sub linie) şi notaţi-vă ce s-a întâmplat atunci când ați marcat acel vârf. Concentrați-vă în special pe vârfuri și pe combinația de linii care au determinat apariția vârfurilor. Acelea sunt situaţiile pe care trebuie să le căutaţi. După ce aţi făcut acest lucru, veţi vedea că imaginea voastră mentală se va schimba în mod pozitiv.
Sfatul 2: și pentru acest exercitiu veți avea nevoie de ceva timp şi să nu fiți deranjaţi. Amintiți-vă o situație dintr-o zi de lucru în care ați plecat acasă poate obosiți, dar, totodată, fericiți. Notaţi-vă ce elemente v-au făcut fericiți în acea zi. Nu faceți acest exerciţiu prea repede. Obțineți cele mai bune rezultate atunci când veți ști cu adevărat ce s-a întâmplat. Notați-vă, totodată, ce ați făcut și care a fost rolul vostru în acea zi. Rememorând această amintire în scris vă oferă imediat o imagine/privire generală asupra punctelor voastre forte și asupra lucrurilor pe care doriți să le faceți, deoarece acestea vă fac fericiți. Scriind aceste lucruri, puteţi vedea astfel ce elemente trebuie să căutaţi la un nou loc de muncă. Şi atunci când veți fi invitați la un interviu pentru un job care vă place, veți vedea că noua voastră imagine mentală vă va ajuta.
In presa: Cariere August 2017
In presa August 29, 2017
There are no comments