Resurse umane... Auzim cuvintele astea peste tot în lume. Pe vremuri, se alocau angajaților sarcini simple, fără prea multă răspundere, pentru că managerul este responsabil, înțeleg asta. Dar azi? Cei mai mulți angajați iau contact cu clienții și sunt cartea de vizită a companiei. Cei care intră mai puțin sau deloc în contact cu clienții trebuie să îi sprijine pe cei care o fac. Și, deoarece clienții sunt din ce în ce mai exigenți, ne așteptăm din partea angajaților noștri să găsească ei soluții, nu managerul lor.... sau managerul managerului. În opinia mea, nu se mai poate afirma că o persoană este doar o resursă. Resursele pot fi înlocuite cu ușurință sau achiziționate din altă parte. Dar dacă un angajat apreciat, profesionist și experimentat părăsește compania? Pierdeți o resursă umană sau o investiție? După mine, o investiție. Însă continuăm să ne comportăm de parcă oamenii ar fi resurse. În bilanțul contabil, figurează la costuri, nu la investiții. Și ce facem când afacerea nu merge prea bine? Reducem imediat costurile. În cazul angajaților, asta înseamnă reduceri de personal, mai puțină formare profesională (sau deloc), tăierea unor beneficii etc. etc. La capitolul investiții, avem echipamente. Pentru că sunt o investiție, avem mare grijă de ele. Asigurăm mentenanța, avem grijă de ele, doar asta faci cu investițiile, nu? De fapt, e ciudat. Nu ar trebui să fie invers? Echipamentele să fie costuri și angajații o investiție? Dacă vă gândiți puțin, această schimbare de mentalitate poate însemna foarte mult. În beneficiul oamenilor și al companiei.